Poze cu celebrități

0
2288

Lumea secolului 21 este obsedată de celebrități. Îți dai seama după audiențele până la cer ale nunților regale sau după miliardele de poze de pe facebook în care oameni normali zâmbesc satisfăcuți alături de nu știu ce actor prăfuit, aterizat în România în căutarea de atenție. Știu, ești atât de ‘feeling happy’, sau mai degrabă ‘feeling important’ în poza aceea frumoasă în care vedeta ta zâmbește fals și îți trece tandru mâna pe lângă gâtul tău transpirat de emoție…..

Celebritățile sunt pentru majoritatea oamenilor un drog. Promovați de media și de tehnologie, prezentându-și viețile pe rețelele sociale, celebritățile întruchipează, în capul multora, un ideal de tinerețe, bogăție, succes și faimă sau, de ce nu,o variantă foarte bună pentru a suplini lipsa de relații interumane.

Și iată cum, de la dragoste la obsesie nu mai e decât un click. Psihologic vorbind, modelul de ‘fan obsedat’ aparține de regulă unei persoane egocentriste, iritabile, impulsive și instabile psihic sau unei persoane care are probleme de găsire a identității. De aceea, tinerii aflați în căutarea eu-lui sau persoanele care își pierd identitatea în urma unui divorț, își pierd jobul sau suferă o pierdere în plan uman, par predispuse să dezvolte obsesii legate de celebrități, care să le umple ceva în viața personală. Un fel de feeling lost, nu?

Idolatrizarea celebrităților a ajuns o așa de mare problemă încât a devenit o tulburare de adicție(Worship Syndrome).36% din britanici se declară obsedați de o vedetă, mare majoritate a acestora fiind diagnosticați cu depresie și anxietate intensă, precum și afectări ale stării generale de sănătate.
La scală evolutivă, urmăm un pattern care le-a adus beneficii uriașe strămoșilor noștri: deținerea de cât mai multe informații despre cei aflați la conducere, pentru că, până la urmă ei iau decizii și desfășoară acțiuni care îți afectează existența. Lucrurile au mers ulterior mai departe:unii au vazut în vedete o oportunitate de a și depăși condiția socială. Ai observat cât de mult poate să-ți crească statutul social o mică poză de weekend cu vreo vedetă fugită la mare să scape din București?
La scală umană suntem o victimă a propriilor noastre slăbiciuni. Majoritatea oamenilor sunt construiți din imagini abstracte și idealuri, care abia așteaptă să gasească o ființă umană în care să se proiecteze(halo effect). Hollywoodul a știut mereu asta. De ce crezi că Marylin Monroe a ratat inițial în postura de ‘girl next door’?Pentru că erau prea multe ‘girl next door’ atunci…. a trebuit să se reinventeze în postura de diva blondă(Afrodita) a Americii pentru a cunoște succesul, dar a copiat conceptul de la veteranele Europei:Loren și Bardot. Iar dacă nu te-am convins, nu ți se pare familiară povestea lui Steve Jobs? Aduce puțin cu povestea lui Moise. Iată cum eroul Steve, îmbrăcat în hainele negre ale prietenului Miyake conduce lumea spre Canaanul tehnologiei.
O altă teorie leagă idolatrizarea celebrităților de teama noastra instinctivă de a muri. Nevoia de a supraviețui timpului ne face să ne atașăm de vedete, care ne dau ideea falsă că participăm la ceva important și că implicit viața noastră are un sens.

Bineînțeles că marile companii profită de această slăbiciune umană pentru a încasa sume fabuloase; nu există formă de publicitate mai bună în media lui 2017 decât să ai o vedetă mai mare sau mai mică care să-ți promoveze barul, hainele, cremele, cabinetul privat, saloanele sau , de ce nu …brandul personal.

De ce ne facem zei din persoanele publice, de ce îi așezăm pe un pedestal al moralității și ne simțim cumplit de dezamăgiți când aflăm că ei sunt depresivi, grași, bolnavi, adulterini, instabili psihic, răi, singuri, infantili și complicați? Pentru că e mai ușor să iubești pe alții, când nu te iubești pe tine.

LEAVE A REPLY