Frigul și creierul

0
2683

Uită-te puțin pe geam. În cazul în care nu l-ai mai citit de mult timp pe Bacovia, probabil că afară e decorul perfect pentru vreo poezie a lui. În plus dacă locuiești mai prin nordul țării, s-ar putea ca în toată această ecuație să intre și un pic de ninsoare.

În afara faptului că vremea urâtă te ține în casă, te determină să ți scoți toate hainele groase și să-ți montezi cauciucurile de iarnă, îți influențează, fără să-ți dai seama, gândurile și chiar capacitatea de a lua decizii. Ciudat, nu?

Dacă e frig afară, ești femeie și ești și in prejma ovulației, s-ar putea să ai o preferință pentru haine de culoare roșie sau roz. Deși cercetătorii canadieni nu știu foarte clar să explice acest comportament, probabil este strâns legat de sex-appeal, roșu și roz fiind interpretate ca niște semnale de natură sexuală. Acestă preferință cromatică a fost anulată pe durata verii și a putut fi reprodusă doar în studiile efectuate iarna.

Temperatura camerei te poate face să judeci în mod diferit un criminal. Dacă în cameră e frig, vei considera criminalul ca având sânge rece și că și-a premeditat crima. În opoziție, dacă în cameră e cald, același criminal va fi considerat impulsiv. Dacă nu te-am convins despre cum temperatura afectează felul cum îi judeci pe alții, află că dacă tu bei o băutură fierbinte, cei din jur îți vor părea mai prietenoși.
Dacă cineva ar face un calcul, ar afla probabil că numărul comediilor romantice urmărite crește invers proporțional cu gradele de afară. Atunci când oamenilor le e frig fizic, simt nevoia de căldură sufletească. Și unde poți găsi mai multă căldură sufletească decât într-o poveste siropoasă de dragoste de la Hollywood?!

Un ultim efect surpinzător al frigului este că te face mai bun în a recunoaște metafore și te ajută să faci cadouri mai frumoase și mai interesante. În plus, o iarnă bogată și un vin fiert într-o cameră caldă te transformă într-un om mai generos. Poate nu e doar o coincidență că în decembrie se sărbătorește Crăciunul?!

LEAVE A REPLY